Tematica conferinței
România traversează o perioadă dificilă. Suntem chemați să facem alegeri dificile, dar necesare – în bugete, în priorități, în strategii. În astfel de momente, RESPONSABILITATEA nu mai este o opțiune, ci o necesitate – în deciziile de investiții, în modul în care comunicăm, în relația cu consumatorii, cu mediul și cu generațiile viitoare.
Liderii mondiali iau decizii care schimbă lumea. Dar responsabilitatea pentru energia viitorului nu le aparține doar lor. Ea revine tuturor. A devenit deja o tradiție ca, la fiecare ediție a evenimentului nostru, să lansăm o provocare adresată pentru toți actorii pieței energiei și, în egală măsură, decidenților. Suntem cu toții responsabili pentru energia viitorului. Dar avem, oare, energia de a fi responsabili? Vă propunem un test al responsabilității. Un apel la un efort comun pentru decizii corecte, asumate și implementate rapid, cu maximă responsabilitate.
Tema acestei conferințe răspunde unei nevoi reale: aceea de a aduce la aceeași masă vocea guvernanților, a parlamentarilor, a reglementatorului, alături de viziunea liderilor de companii, a experților, a asociațiilor de profil, a mediului academic, a avocaților, a tinerilor – viitorii specialiști – și, nu în ultimul rând, a consumatorilor, cei care resimt zilnic impactul deciziilor din domeniul energiei.
Energia vine cu responsabilitate, asumare și competențe. Să fim responsabili în demersuri și activitate, să fim etici și performanți!
Teme de dezbatere:
- Punem preț pe Responsabilitate?
- Ce înseamnă Responsabilitate pentru statul român, pentru autorități, pentru politicieni? Dar pentru companii, pentru manageri, dar și angajați?
- Decizii și rezultate într-o perioadă de austeritate – un prim bilanț al măsurilor luate de Guvernul Bolojan;
- Guvernanța corporativă versus numiri politice în companiile energetice. Asumarea deciziilor, renunțare la provizorat;
- Nevoia de specialiști și de tineri – viitorii specialiști în instituții și companiile energetice. Ce soluții au companiile? Dar autoritățile?
- Investim inteligent în Energia viitorului? Ce investiții promovăm în România?
- Tranziția echitabilă către energie verde – Cum asigurăm un echilibru între ritmul schimbării și capacitatea reală de adaptare?
- Noi reguli și reglementări, schimbări necesare în legislația primară și secundară;
- Reglementare și stabilitate legislativă. Impactul incertitudinii legislative asupra investitorilor și dezvoltatorilor;
- Reglementare vs. Liberalizare – responsabilitate în raport cu consumatorul. Cum echilibrăm piața liberă cu protecția consumatorului. Tarife, transparență și acces echitabil la energie;
- Viitorul energiei în România și în regiune. Care este responsabilitatea liderilor din energie în definirea unui viitor sustenabil? Securitatea energetică în noul context geopolitic european;
- România între potențial și realitate: ce ne lipsește pentru o tranziție coerentă?
- Diversificarea surselor vs. independență energetică
- Colaborare public-privat în tranziția energetică – Modele de parteneriat și sinergii între autorități, companii și societatea civilă;
- Prosumatorii în România: cadru legislativ adecvat și funcțional;
- Viitorul pieței energiei: descentralizare, prosumatori și stocare. Cum schimbă noii actori regulile jocului?
- Inteligența artificială și rețelele inteligente: transformarea responsabilă a infrastructurii;
- Rolul digitalizării în relația cu consumatorul;
- Securitate cibernetică în Energie;
- Asociațiile de profil, unite în dialogul privind sectorul energetic;
- Educația energetică – o responsabilitate partajată între stat, industrie și societate. Rolul consumatorilor, nevoia de educare și de responsabilizare.